Primăvara aduce la Piatra Neamţ, în cadrul Campionatelor Naționale, cele mai valoroase perechi de dansul sportiv din România. Spectatorii vor avea parte de un spectacol de lumini si sunet, în ritmuri de dansuri latino americane (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive) şi standard (vals lent, tango, vals vienez, slow fox, quick step).
În 29 februarie si 01 martie 2020, în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, cele mai titrate perechi de dans sportiv din ţara noastră se vor întrece la Campionatul Naţional De Dans Sportiv pe Secţiuni şi Cupa „Romanian Dance Festival”. Miza acestei competiţii o reprezintă titlul de campion național şi biletele pentru campionatele mondiale și europene din anul 2020.
Sunt aşteptaţi să concureze peste 1.000 de sportivi cu vârste cuprinse între 6 ani si 60 de ani. Vor fi decernate nu mai puţin de 17 titluri de campioni naţionali, la cele două secţiuni şi nouă categorii de vârstă: 6-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, 19-35 ani, Senior I, Senior II, Senior III. La categoria de vârstă Senior III şi-au anunţat participarea doar perechi pentru secţiunea dansurilor standard.
Ţinând cont de faptul că în top 25 mondial sunt nu mai puţin de 6 perechi din Romania (la cele doua sectiuni: standard si latino americane) organizatorii așteaptă ca atmosfera din Sala Polivalentă să fie una incendiară.
Sportivii calificaţi în faza finală vor să danseze pe muzica live. Aceasta va fi interpretată de binecunoscuta formație de muzica de dans sportiv „Boris Myagkov Bands”. De atfel, această trupă este pentru a doua oară în România, prima dată fiind invitată anul trecut, tot la Piatra Neamţ.
Competiţia va începe, în fiecare din cele doua zile, de la ora 9:00, iar galele finale se vor desfăşura începând cu ora 18:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER